A XXV-a Conferinţă Anuală a Societăţii de Ştiinţe Matematice din România

 

În perioada 12-14 mai 2023, Societatea de Științe Matematice din România, împreună cu Filiala Botoșani a acesteia, va organiza la Botoșani cea de-a XXV-a Conferință Anuală a Societății de Științe Matematice din România, dedicată împlinirii a 150 de ani de la nașterea pe meleagurile botoșănene a matematicianului Dimitrie Pompeiu.

După conferințele plenare, ce vor debuta pe 13 mai, la ora 10:00, la Colegiul Național „Grigore Ghica” din Dorohoi, evenimentul va continua la Colegiul Național „A.T. Laurian” din Botoșani cu expunerile din cadrul celor trei secțiuni: Cercetare matematică, Problemistică, Didactica și istoria matematicii.

La conferință sunt așteptați să participe profesori, atât din mediul preuniversitar, cât și din cel universitar, elevi, dar și studenți din facultăți de profil matematic sau tehnic.

În aceeași perioadă se va desfășura și cea de-a XXI-a ediție a Concursului Interjudețean de Matematică „Dimitrie Pompeiu". Acesta se adresează elevilor din clasele III-XI și va avea loc la Colegiul Național „Mihai Eminescu” și la Școala Gimnazială Nr. 17 din Botoșani.

Posibilități de cazare:

  • Hotel Maria, Botoșani, 150 lei/noapte, cameră dublă;
  • Internatul Colegiului Național "A.T. Laurian" din Botoșani, 50 lei/noapte.

Nu se percepe taxă de participare. Toate mesele vor fi suportate de organizatori.
Pentru informații suplimentare: prof. Ioan Ciobanașu (e-mail: ioan_ciobanasu@yahoo.com, telefon: 0743 082 639).

Conferințe plenare

  • Vasile Berinde, Centrul Universitar Nord din Baia Mare, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca - Importanța distanței Pompeiu-Hausdorff în analiza neliniară
  • Vasile Pop, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca - Aplicații ale unei noi teoreme referitoare la rangul polinoamelor de matrice
  • Ionel Rovența, Universitatea din Craiova - Aproximarea controalelor ecuațiilor cu derivate parțiale
  • Radu Strugariu, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi" din Iaşi - Deschidere și optimalitate
  • Andrei Șuiu, Iași - Inteligența artificială